Loto – Loto 6 din 49.Marele premiu pus în joc, joi, la categoria I a jocului Loto 6/49, de aproximativ două milioane de euro, a fost câștigat de un jucător Baia de Aramă, județul Mehedinți, care a ghicit toate cele șase numere extrase, respectiv 46, 26, 43, 30, 38 și 21, potrivit Loteriei Române.
Valoarea în lei a premiului este de 8.782.582,73, potrivit loto.ro.
La categoria a II-a de la 6/49 (cinci numere ghicite din șase) s-au înregistrat trei câștiguri a câte 47.598,06 lei, iar la categoria a III-a (patru numere din șase) au fost, tot joi, 207 câștiguri a câte 689,82 lei, a mai precizat sursa citată.
ȘTIREA INIȚIALĂ. Reportul la categoria I a Loto 6 din 49 a ajuns la 1,9 milioane de euro, a anunțat Loteria Română. La jocul loto Noroc a rămas în joc un report cumulat în valoare de peste 1,1 milione de lei (aproximativ 248.000 de euro). La Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 4,2 milioane de lei (aproximativ 946.000 de euro). La jocul Loto 5/40, la categoria I, se înregistrează un report de 65.130 de lei, iar la Super Noroc, la aceeași categorie, reportul este de peste 40.343 de lei. La jocul loto Noroc Plus reportul înregistrat la categoria I este de peste 233.750 de lei.
Extragerile de astăzi la jocurile loto – Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40, Super Noroc -, vor începe la ora 16:45 și vor fi transmise în direct în timpul emisiunii „Lozul cel Mare” de pe canalul TVR 1.
Duminică, 24 noiembrie, Loteria Română a acordat 16.071 de câștiguri la jocurile loto, în valoare totală de peste 1,3 milioane de lei.
Loto – Loto 6 din 49. Numerele extrase pe 28 noiembrie:
Loto 6 din 49:46, 26, 43, 30, 38, 21
Noroc:1933117
Joker:31, 30, 18, 25, 28și 13
Loto 5/40:35, 34, 11, 31, 30 și 37
Noroc Plus:501272
Super Noroc:715737
LOTO, LOTO 6/49. Numerele extrase pe 24 noiembrie:
LOTO 6/49: 1, 40, 42, 47, 25, 35
Report la cat. I. La cat. II sunt 7câștiguri a câte 53.997 de lei.
NOROC: 3083216
Reporturi la primele două categorii. La cat. III s-au înregistrat 4 câștiguri de 6.215 lei.
JOKER: 7, 44, 40, 12, 39 și 17
Reporturi la primele două categorii.
LOTO 5/40: 15, 8, 10, 36, 16 și 31
SUPER NOROC: 357777
La prima categorie este report. La cat. II o persoană a câștigat 12.196 de lei.
NOROC PLUS: 773641
Report la cat. I. La cat. II se înregistrează un câștig de 24.715 lei.
Loto – Loto 6 din 49. . Top 3 câștiguri înregistrate la Loto 6 din 49:
1. Pe 14 iulie 2013 un un jucător a câștigat aproape 49 milioane de lei
2. Pe 27 ianuarie 2008 un jucător a câștigat aproape 47 milioane de lei.
3. Pe 7 iunie 2009 un jucător a câștigat puțin peste 46 milioane de lei.
Cel mai mare premiu din istoria Loto 6 din 49, de aproape 49 de milioane de lei, a fost câștigat în 14 iulie, de un gălățean care jucat un bilet de 16,9 lei. Câștigătorul este un jucător fidel la loto și are în jur de 50 de ani. Joacă la loto, tragere de tragere, de peste 20 de ani. El a declarat că a jucat întotdeauna aceleași trei variante la Loto 6 din 49 și o variantă la Noroc și că numerele au semnificație personală.
Loto – Loto 6 din 49. Nu vă lăsați înșelați
Un bărbat din New York, care a câștigat 1 milion de dolari la loz în plic, s-a ales cu numai 11.000 de dolari, după ce a fost de acord să îi înmâneze biletul proprietarului magazinului de la care îl cumpărase, scrie Huffington Post.
Bărbatul a cumpărat un loz în plic, l-a răzuit pe loc și a văzut că a câștigat 1 milion de dolari. Acesta i-a dat biletul lui Karim Jaghab, proprietarul magazinului, care i-a dat 1.000 de dolari pe loc și i-a spus să revină ziua următoare, pentru a-și ridica banii.
A doua zi, Jaghab i-a spus bărbatului că biletul era câștigătorul unui premiu de doar 10.000 de dolari la loto, bani pe care i-a înmânat clientului.
Acesta a depus plângere la poliție, iar proprietarii magazinului au fost arestați pentru înșelăciune.
Loto – Loto 6 din 49. Statistici legate de cei care au câștigat marele premiu la loterie:
– 95% dintre cei care erau necăsătoriți înainte de a câștiga la loto s-au căsătorit ulterior.
– 55% dintre câștigători s-au declarat mai fericiți după ce au luat potul cel mare. 43% au spus că acest lucru nu le-a afectat în niciun fel fericirea, iar 2% s-au declarat mai puțin fericiți.
– 66% dintre câștigătorii la loto le-au dat bani fraților, 57% le-au dat bani copiilor, iar 51% le-au dat bani și părinților.
– probabilitatea ca averea familiei unui câștigător să dispară după doar trei generații este de 90%.
– 40% dintre câștigători au dat mai mulți bani în scopuri caritabile.
– 90% dintre câștigătorii premiului cel mare la loto au în continuare același cel mai bun prieten.
– 48% dintre cei care au câștigat premiul cel mare nu și-au abandonat cariera. 45% și-au început propria afacere.
Loto – Loto 6 din 49.Gândul publică în fiecare săptămână, în timp real, numerele extrase la jocurile loto, iar apoi informații despre câștigurile înregistrate după extragere.